GENUL: Opuntia
FAMILIA: Cactaceae
SUBFAMILIA: Opuntioideae

ETIMOLOGIE: Sunt doua posibile origini ale cuvantului: 1. numele vine de la orasul antic Opus, situat In Locrida, pe raul Eurip (Grecia); opuntius, opuntia, opuntium (lb. latina) = din Opus, care apartine acestuia; 2. numele ar veni de la Opuncia, o planta care figureaza in opera lui Plinius cel Batran si care crestea in India, in zona orasului Opuns.
Genul Opuntia cuprinde enorm de multe specii, in jur de 250-300, uneori foarte greu de diferentiat, care au fost clasificate in 7 subgenuri: 1. Cylindropuntia; 2. Tephrocactus; 3. Opuntia; 4. Nopalea; 5. Consolea; 6. Brasilopuntia; 7. Gresonia. In concluzie, Opuntia este si numele unui gen si al unui subgen. Din subgenul Opuntia se cunosc 4 specii.
ORIGINEA: Genul are o larga raspandire geografica, pe un areal care cuprinde America de Sud, America Centrala si America de Nord. Putandu-se adapta la diferite conditii de clima si de relief, este raspandit in America de Nord pana la 56 grade lat. N (in Utah si Nebraska, O. fragilis), iar in America de sud pana in Patagonia,in zone cu un relief foarte variat, incepand cu altitudini mici, in zona de campie, continuand cu zonele desertice si mergand pana la 4500-4700 de m in zona Anzilior.
ISTORIC: Plantele din aceasta familie au fost cunoscute si utilizate in scop alimentar si curativ de amerindieni (spre exemplu, O. streptocantha era o planta comestibila, cultivata de aztecii din Mexic). Unele specii de Opuntia, dupa marile descoperiri geografice, au fost introduse si au reusit sa adapteze foarte bine si in zona Mediteranei, in Australia si in Africa de Sud. Populatiile berbere din Muntii Atlas au apreciat in special O. ficus indica pentru proprietatiile ei terapeutice. Azi, unele specii de Opuntia au devenit chiar invazive pe Coasta de Azur.
DESCRIEREA:
Dimensiuni: Marele numar de specii face ca formele plantei sa fie foarte diferite, de obicei arbustive, foarte ramificate, iar dimensiunile sunt variabile, pornind de la cativa centimetri si mergand la inaltimi care depasesc 10 m. Unele plante au segmentele constitutive de forma unor palete ovale, aplatizate (subgenul Opuntia), altele cilindrice (subgenul Cylindropuntia), iar altele au evoluat spre forme sferice (subgenul Tephrocactus).
Flori: Inflorirea, mai ales daca nu se asigura hibernarea anuala, este destul de anevoioasa si se produce mai ales la plantele mature. Teoretic, pot inflori din primavara si pana in toamna, dar florile au o existenta efemera, de obicei de doar 24 de ore. Culoarea predilecta este cea galbena, mai rar alb sau orange.
FACTORI DE VEGETATIE:
Lumina, temperatura, apa/udarea: Opuntiile mari iubitoare de soare, motiv pentru care vara pot fi expuse in plin soare, udarea facandu-se atunci cand pamantul s-a uscat. Din martie si pana in octombrie, plantelor li se pot adauga suplimente nutritive, o data la 2 saptamani, ingrasaminte speciale pentru cactusi si suculente. In general, sunt rezistente la temperaturi scazute, unele specii rustice (O. humifusa) rezistand pana la -18 grade Celsius. Pentru altele nu este indicata o temperatura mai mica de +10 grade. In toate cazurile, plantele au nevoie de o perioada de hibernare care corespunde, in mare, lunilor noiembrie-februarie, in care este bine sa stea la temperaturi scazute, in locuri luminoase. Pe timpul hibernarii se reduce sensibil cantitatea de apa, udandu-se doar in zilele mai calde, cand nu sunt expuse inghetului. In general, 2-3 udari pe parcursul perioadei de hibernare sunt suficiente. Excesul de apa este foarte periculos, putand duce la putrezirea radacinilor plantei.
Sol : nisipos, bine drenat, neutru
INMULTIREA:
Cel mai repede se inmultesc prin segmentare. Segmentul de planta face usor radacini intr-un amestec de pamant cu 30% nisip. Se poate face si inmultirea prin seminte, dar perioada de germinare a semintelor este destul de indelungata, iar procesul de crestere a plantei este destul de lent. Pentru stimularea germinarii, care poate dura intre 1-6 luni, este recomandata scufundarea semintelor in apa calda timp de 24 de ore si asigurarea unei temperaturi de germinare de 20-25 grade Celsius.
SFATURI DE CUTIVARE:
Exemplarele cu forme arbustive, inalte, necesita vase mari. Pentru a asigura echilibrul plantei, adesea este nevoie de depunerea unor pietre pe fundul ghiveciului sau de sustinerea plantei cu un tutore.
UTILIZARE:
Unele specii ale genului Opuntia au fructe comestibile, drept pentru care sunt cultivate (de ex. O. ficus indica). Alte specii au sucuri comestibile (O.streptacantha, O. leucotricha) sau au proprietati curative, fiind folosite adesea de amerindieni sub forma de comprese revitalizante, cu rezultate asemanatoare cu ale compreselor cu aloe. Azi , unele specii de Opuntia, in special, O. ficus indica, se folosesc sub forma de flori uscate, faina de fructe, uleiuri din seminte, in industria farmaceutica si cosmetica. Infuziile de flori uscate sunt utilizate pentru pentru tratarea durerilor gastrice si intestinale si pentru combaterea diabetului. Uleiurile isi gasesc intrebuintari in cosmetica pentru prevenirea ridurilor, dar si in tratarea arsurilor si eczemelor sau revitalizarea epidermei
SURSE BIBLIOGRAFICE:
Erik Haustein, Guide des cactees, ed. Hatier, Fribourg, 1987;
www.cactuspro.com; www.infojardin.com;
www.opuntiatrademorocco.com
FISA REALIZATA DE: Hertha
7/10 sur 3 votes
Sélectionnez une note dans le menu déroulant.
Créer un site internet gratuit avec E-monsite.com
- Signaler un contenu illicite
- Voir d'autres sites dans la catégorie Jardinage
Videos Droles
- Clips musique
- Cours création de site web